Iulian din Bulgari și viața lângă animale

Crede cu tărie că o viață fără muncă este irosită. Are sute de oi, crește vaci, are și câțiva cai „grei”, porci, păsări și își trăiește viața făcând ce știe mai bine: agricultură. Iulian Lung din Bulgari s-a apucat de lucrat pământul imediat după Revoluție. Cu greu și-a cumpărat atunci un tractor românesc, utilaj pe care îl mai are și acum și la care se uită cu mândrie chiar dacă, în prezent, pământul îi este arat de tractoare mari, puternice, fabricate peste hotare. Iulian are de toate, nu îi lipsește nimic, dar prețul plătit este mare. Fermierul nu are zi de sărbătoare. Animalele mănâncă și în ziua de Anul Nou, de Crăciun sau Paști, iar pentru un fermier adevărat, concediul este inexistent.

Știu sigur că Sălajul are oameni harnici, implicați, care au înțeles că numai muncind pot avea tot ceea ce își doresc. Inginerul Ioan Cherecheș, bunul meu prieten și unul dintre puținii specialiști în zootehnie rămași în Sălaj, este cel care mă duce uneori la astfel de oameni. Zilele trecute, Ioan Cherecheș m-a invitat într-o drumeție. Am poposit în Bulgari, satul prin care am trecut de zeci de ori, dar în care nu m-am oprit niciodată. Am intrat pe un drum îngust, dar asfaltat. Da, tot mai multe sate din Sălaj au drumuri asfaltate. Mașina a oprit lângă o gospodărie frumoasă. Se vede de la o poștă că acolo sunt animale, că se muncește.

Lângă drum este parcat un tractor, lângă gard se află un alt tractor, sunt și remorci și în depărtare se aude lătratul gros al unui câine, se aud și oile. Din curte vine un bărbat înalt, cu mâini groase, muncite. Ne salută ferm și ne invită în curte. Îi spun cine sunt și cu ce gânduri am venit. Iulian zâmbește și îmi spune că ne-ar trebui o zi întreagă să îmi arate animalele și să îmi povestească viața sa și dragostea pentru pământ. Pare greu de crezut, dar mai sunt oameni care iubesc pământul și animalele. În tinerețe, Iulian a învățat meseria de mecanic agricol, dar s-a lăsat de serviciu și a luat pământul în brațe.

Din 1991 este fermier și deține o fermă mixtă. Are sute de oi, câteva vaci, de la care obține lapte pentru consumul familiei, și porci. Cei trei cai din grajd sunt doar pentru plăcerea lui Iulian, nu sunt puși la muncă. Sălăjeanul se mândrește cu fiul său, absolvent de inginerie economică. Feciorul îl ajută ori de câte ori are timp. Fiica sa este profesoară. Ne îndreptăm spre o grădină în care sunt multe oi. Ferma cuprinde zeci de hectare de teren arabil și pășuni. Fermierul a strâns furaje cu care ar putea hrăni cel puțin o mie de oi, dar nu vrea atât de multe. Trecem de poarta unei gospodării mai vechi și ajungem la un grajd cu fân așternut pe jos. În interior apar câțiva miei. Unii au venit pe lume cu câteva ceasuri înainte și stau lângă mamele lor.

Bulgari, Lung sau Lungu

Mieii sunt mulți și frumoși. Unul, ceva mai mărișor, aleargă bezmetic prin grajd, vrea să iasă, are chef de joacă. În ochii fermierului se vede dragostea pentru animale. Supărarea bărbatului e că nu găsește oameni care să-l ajute. Are un cioban bătrân, e singurul angajat pe care îl are. În rest, ferma este întreținută de familie. În timp ce privim animalele, fermierul îmi povestește despre satul Bulgari. Și aici au rămas prea puțini tineri. Numele predominante în sat sunt Lung și Mureșan.

Pe tatăl bărbatului îl cheamă Traian Lung. Îmi vine să râd. Eu sunt Lungu Adrian și abia acum realizez că au fost nenumărați oameni care m-au întrebat dacă am neamuri în Bulgari și nu știam de ce. Acum înțeleg. Iulian râde explicându-mi că în sat sunt mulți cei pe care îi cheamă Lung și sunt și înalți. Între timp, Ioan Cherecheș fotografiază câteva oi și îmi arată că în fermă predomină rasa „Țurcană”. E o rasă autentică, potrivită pentru clima din țara noastră. Este rezistentă la boli. Inginerul punctează că primele boli grave la animalele din țara noastră au apărut după ce unii fermieri au început să importe alte rase, total nepotrivite pentru condițiile din țara noastră. Ieșim din țarcul cu oi și ne îndreptăm spre anexele din gospodărie. Trecem pe lângă niște magazii în care se află mult porumb, dar și baloți. E nevoie de multă hrană pentru atâtea animale. Sunt multe utilaje în gospodărie, remorci, plug, grape, tot felul de mașinării agricole. Ajungem și la porci. Un exemplar are aproape patru sute de kilograme. Rămân mut de uimire. Iulian mă simte și începe să râdă. Îmi spune că e o scroafă de toată frumusețea. A, uitasem. Între timp am văzut și vacile din alt grajd, animale deosebit de frumoase, bine îngrijite și ținute doar pentru lapte. Între timp, lângă noi a venit și Traian Lung, tatăl lui Iulian. Bătrânul are o privire pătrunzătoare. E mândru de ferma fiului. Are aproape 90 de ani și încă e vioi, mai ajută și el atunci când poate.

Șacalii

Ne continuăm drumul spre câmp. Ajungem în locul înconjurat de un fel de gard electric. Sunt multe oi, iar mieii sar de parcă sunt din cauciuc. Par veseli, fericiți, le place să se încălzească la soare în timp ce mamele-oi stau liniștite și rup din baloții cu lucernă. În apropiere sunt câțiva câini. Au simțit miros de străini și au început să latre. Ne arată că ei sunt paznicii acolo și că e cazul să stăm liniștiți. Aflu că sunt mari probleme în zonă din cauza șacalilor, iar câinii sunt necesari. Șacalul, spune Iulian, e o corcitură între câine și vulpe, iar sunetul scos de aceste sălbăticiuni e unul ce seamănă cu țipătul unui copil. Sunt vicleni, iuți și sfârtecă oaia prinsă. Dumnezeu știe cum au ajuns astfel de animale în zona Sălajului. De șacali se știa doar prin Dobrogea, dar uite, se pare că nimic nu e imposibil. Câinii se liniștesc și încep să dea din coadă la auzul stăpânului. Îl întreb pe fermier dacă a luat vreodată în calcul să renunțe la agricultură, la munca asta istovitoare.

Da, e greu, dar Iulian nici nu vrea să audă. Îi este drag pământul, îi sunt dragi animalele și n-are cum să renunțe la ceea ce îi place. Da, supărări are. Prețul cerealelor este mic, subvențiile vin uneori cu întârziere, nu găsește oameni care să îl ajute, nu are cine să cumpere porumbul, dar, cu toate acestea, fermierul merge pe drumul lui. Una dintre dezamăgirile sale este că cei mai mulți tineri se uită cu greață spre grajdul cu animale, spre munca de fermier. Toți vor muncă de birou, bani mulți și mâncare bună în farfurie, dar uită că farfuria se poate umple doar dacă agricultura funcționează, doar dacă în fermă sunt porci, vaci, oi și păsări. Aproape nimeni nu mai vrea să facă agricultură, dar toți vor să mănânce bine, ieftin și de calitate. Îi mulțumesc lui Iulian și îi promit că am să revin. Mai avem multe de povestit. Gata, interviul s-a încheiat, ceasul arată că animalele trebuie hrănite, iar fermierul n-are vreme de povești, de stat cu telefonul în mână și de „navigat” pe facebook. Mai sunt astfel de oameni în Sălaj, dar par tot mai puțini.